Ce este programul IMPACT?
Cum se desfăşoară o întâlnire de club?
Clubul IMPACT se întruneşte o dată pe săptămână. Întâlnirile de club sunt organizate pe următoarea structură:
- O activitate de învăţare distractivă: jocul, ce are drept scop formarea şi dezvolatrea unei atitudini şi competenţe sociale
- O activitate de învăţare reflexivă: povestirea, ce are drept scop formarea ţo dezvolatrea unor atitudinitrăsături de caracter sau promovarea unor modele şi soluţii morale pentru diferite probleme de viaţă
- O activitate premergătoare sau legată de proiectul de învăţare prin serviciul în folosul comunităţii.
Cum este sprijinită activitatea clubului?
Pentru a sprijini activitatea liderilor, Fundaţia Noi Orizonturi a dezvoltat mai multe resurse educaţionale, din care amintim:
- Manual IMPACT – manul adresat liderilor IMPACT în care se face o introducere în program, filosofia şi pedagogia IMPACT şi principalele instrumente educaţionale
- Manual de jocuri și povestiri – o culegere de jocuri şi povestiri, adresate liderilor
- Curriculum IMPACT – ghiduri metodologice
- Reţea de formatori şi mentori – cu rol de formare şi suport a liderilor programului
- Site-ul fundaţiei www.noi-orizonturi.ro şi al programului VIAŢA
- Pagina de facebook a Fundaţiei Noi Orizonturi
- Acces pe bază de competiţie proiecte, la surse financiare sau materiale
De ce vin şi de ce rămân copiii în programul IMPACT?
Copiii pe care îi aşteptăm la Club sunt copii crescuţi în faţa televizorului şi internetului şi ei se comport diferit la şcoală şi în comunitate. Datorită unei experienţe de viaţă construită indirect, prin vizionarea experienţelor de viaţă reale (sau nu) ale altor fiinţe, ei se prezintă la şcoală cu alte expectanţe, atitudini, motivaţii.
Educaţia non-formală poate avea un rol important, pentru că poate facilita experienţe de învăţare care apelează la imaginaţie. Studiile de psihologie, indifernet de concepţie sau current, dovedesc la unison că formula corectă se află sub deviza elevul este cel care învaţă şi nu elevul este învăţat. Dacă puterea stă în mâna elevului, mecanismul facilitării experienţei de învăţare, ca experienţă de viaţă, stă în mâna facilitatorului şi se poate realiza prin joc, povestire, proiecte de învăţare prin serviciul în folosul comunităţii.
POVESTEA
CLUBULUI MEU
A fost o dată ca niciodată, căci de n-ar fi nu s-ar mai povesti, clubul IMPACT Bălcescu, înfiinţat în anul 2013, activ în cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” Oradea.
Personajele principale în povestea noastră sunt cei 20 de membri activi (din care 8 s-au alăturat în acest an) îndrumați de cei doi lideri seniori: prof.Alina Deliman și Alina Zaha.
Clubul IMPACT Bălcescu se bucură de popularitate în rândul elevilor școlii noastre datorită activităților desfășurate pentru implementarea proiectelor, reușind să mobilizăm un număr considerabil de voluntari la toate acțiunile noastre. Încă din primul an, conducerea școlii ne-a sprijinit și ne-a susținut, atât moral, cât și fizic, ori de câte ori a avut ocazia
ACTIVITATEA CLUBULUI NOSTRU ÎN ANUL ȘCOLAR 2017-2018
În septembrie am beneficiat de un curs de două zile pe tematicile Mediu şi Scrierea şi Implementarea Proiectelor de Service – Learning, facilitat de trainerii trimişi de Fundaţia Noi Orizonturi. Paticiparea la curs ne-a ajutat la scrierea și câștigarea finanțării proiectului Hour Flower, din cadrul competiției de proiecte Natura în oraș.
Datorită renumelui clubului, am fost căutați de noi membri. Atmosfera întâlnirilor din cadrul clubului abundă în bună dispoziție, joacă și muncă. Suntem o echipă inimoasă, hotărâtă să facă lucruri frumoase în continuare. Prin proiectele scrise și implementate în acest an, membrii clubului nostru au conștientizat că pentru a-ți atinge scopul e nevoie să fii informat, în primul rând, ca apoi să planifici în amănunt fiecare activitate. Elevii din clubul nostru au devenit mai comunicativi, mai sensibili la problemele altora, mai toleranți, mai responsabili, mai creativi, mai încrezători în forțele proprii.
PROIECTE DE IMPACT
Proiectul „Hour Flower” a propus realizarea unei clase în natură și a avut un mare succes. În urma proiectului a rămas o clasă în aer liber (33 de locuri pe butuci, 20 de arbuști ornamentali care delimitează clasa din parcul școlii, 650 de elevi și 45 de cadre didactice multumiti.
Începând cu luna februarie a anului 2018 ne-am alăturat celorlalte 4 cluburi Impact din oraș implicându-ne în implementarea proiectului „Aripi de înger” colaborând cu partenerii proiectului: Asociația Filantropia Oradea, DGASPC Bihor, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” Oradea, Clubul Rotary Oradea.
În cadrul activităților noastre de found-raising (Swimathon Oradea 2018, activități la nivelul școlii: Târg culinar european, Exatlon Bălcescu, seri de film cu clasa) am strâns aproximativ 5000 de lei, bani ce se vor folosi la ridicarea unei case de tip familial pentru 12 copii abandonați și internați în Centrul de plasament 2.
Proiectul „Aripi de înger” se află încă în derulare, deoarece deschiderea Casei de tip familial este estimată în septembrie 2019.
CELE MAI APRECIATE OPORTUNITĂȚI DIN ACEST AN
Cu toții, membri și lideri deopotrivă, am fost foarte încântați de cursul oferit de FNO ca ajutor pentru scrierea proiectului din cadrul competiției Natura în oraș. Ne-au plăcut atât treasure-hunt-ul, cât și filmulețele ce ne-au îndrumat în scrierea proiectului.
În urma experiențelor trăite în VIAȚA, toți participanții de anul trecut și-au dorit să participe și în acest an, pentru a experimenta noi jocuri și a fi înconjurați de oameni frumoși, de calitate de la care au ce învăța.