
Activităţi de Job – shadowing la Şcoala Gimnazială”Nicolae Bălcescu”
Proiectele Erasmus aduc numeroase oportunităţide învăţare atât pentru tineri cât şi pentru adulţi. Un asemenea moment a fost prilejuit în şcoala noastră de vizita unui grup de elevi şi profesori din Cipru, în cadrul activităţii de job-shadowing, parte a proiectului Erasmus+ „So many colors, so many shapes: Let`s get together at mare a global rainbow”.
A fost o săptămână în care toată comunitatea şcolară a luat parte la bucuria de a avea oaspeţi din afara graniţelor ţării. Elevii şi-au exersat competenţele de comunicare în limba engleză, au realizat activităţi împreună cu colegii lor din Cipru, le-au prezentat parte din patrimoniul cultural al oraşului nostru şi au creat, împreună, momente memorabile. Activităţile au fost stabilite în detaliu de echipa de proiect, coordonată de prof. Ani Monica, mebri fiind prof. Costa Monica, Deliman Alina, Silaghi Cecilia, Banto Norbert.
Programul propus de noi a cuprins atât activităţi realizate la clasă: ateliere de lucru (sub îndrumarea profesorilor Alina Deliman, Jăhăleanu Violeta), lecţii demonstrative (Prof. Costa Monica, Gabor Tabita, Zaha Alina, Popa Laura), ore interactive (prof. Ani Monica, Silaghi Cecilia, Radu Iulia, Farcaş Vlad, Faur Cristian), cât şi activităţi în afara şcolii: vizitarea Cetăţii Oradea (prof. Banto Norbert), tur ghidat prin oraş, excursie la Peştera Urşilor şi în Padiş. Toate aceste momente au adus încântare copiilor şi profesorilor deopotrivă. Oaspeţii noştri au fost profund impresionaţi de generozitatea românilor, de frumuseţea plaiurilor noastre şi de bogăţia patrimoniului cultural, naţional şi spiritual. Toate momentele au fost adevărate lecţii despre a dărui şi a primi. Fiecare parte s-a îmbogăţit, primind de la celălalt hrană atât pentru minte, cât mai ales pentru suflet.
La cina festivă la care au fost invitate toate cadrele didactice ale şcolii, s-a facut bilanţul activităţilor, dar şi al trăirilor avute pe tot parcursul proiectului. A fost momentul în care colegilor noştri din Cipru, cât şi elevilor, li s-au înmânat Certificate of attendance. Oaspeţii noştri şi-au exprimat recunoştinţa pentru tot ceea ce au primit de la noi şi ne-au invitat să le întoarcem vizita. Au apreciat atmosfera pe care au gasit-o în şcoala noastră, disciplina din cadrul orelor, dar şi din pauze, profesionalismul profesorilor, căldura cu care au fost însoţiţi şi disponibilitatea noastră. La rândul nostru ne-am exprimat bucuria de a ne fi cunscut şi de a fi aflat câteva lucruri care îi definesc ca popor, dar şi ca şi colegi de şcoală.
Elevii noştri s-au implicat activ în toate momentele programului, fiind mereu alături de colegii lor, traducând, explicând şi ajutând. La sfârşitul unei săptămâni încărcate, care i-a apropiat şi a creat legături de prietenie, au hotărât că îşi doresc revederea. Cadrele didactice din şcoală au participat direct sau indirect la reuşita proiectului. De asemena, salutăm disponibilitatea de a oferi o mână de ajutor a Asociaţiei Părinţilor şcolii noastre şi Discover Bihor.
Dorim că această vizită să fie pentru noi un bun început al unor proiecte Erasmus+, în care să avem parteneri din diferite şcoli europene. Suntem siguri că acestea vor aduce un plus valoare şcolii noastre şi, prin extensie, întregii comunităţi.
Am realizat că în marea familie europeană, deşi suntem diferiţi, sunt atât de multe lucruri care ne apropie, iar aceste întâlniri ne ajută să descoperim că suntem bogaţi în patrimoniu, idei, cultură, generozitate şi disponibilitate.








